Secrete și trucuri ale aplicației Facebook pentru Android. Învață cum să o folosești eficient

Secrete și trucuri ale aplicației Facebook pentru Android

Fără îndoială, Facebook este cea mai populară și cea mai mare rețea socială din lume, reușind să depășească pragul de 2 miliarde de utilizatori activi lunar.

Facebook este o modalitate simplă și la îndemână de a rămâne conectat cu familia și prietenii, de a împărtăși fotografii, amintiri și experiențe cu aceștia. În același timp, pe cât pare de simplă ca aplicație, Facebook poate fi pe atât de complicată și plină de opțiuni utile dar pe care probabil nu le cunoști.


Acesta este motivul pentru care în continuare îți voi prezenta câteva secrete și trucuri ale aplicației Facebook pentru Android, pentru a te ajuta să înveți cum să o folosești eficient.

Poate te interesează și:

1. Blochează accesul aplicației Facebook la locația ta

Dacă i-ai acordat permisiunea, aplicația Facebook folosește datele despre locația ta pentru a îți permite să dai check-in sau pentru a o adăuga la postările tale. Accesul la locație mai este folosit și la acea opțiune care îți permite să vezi ce prieteni sunt în apropiere.

Dacă nu mai vrei ca prietenii tăi să știe pe unde te afli sau pur și simplu ai hotărât să limitezi complet accesul aplicației la locația ta, mergi în Setările contului> Locație.

Trebuie să știi că atunci când are acces la locație, aplicația Facebook devine unul dintre marii consumatori ai bateriei oricărui telefon Android. Dacă vrei să câștigi un surplus de energie pentru telefonul tău ai încă un motiv pentru a opri accesul aplicației la locație.


2. Consultă jurnalul de activități pentru a vedea toată activitatea ta de pe Facebook

Facebook îți urmărește activitatea cu minuțiozitate și îți pune la dispoziție un Jurnal de Activități în care sunt înregistrate orice like, orice reacție, orice comentariu și orice altă activitate posibilă.

Jurnalul de Activități poate fi văzut doar de tine și nu este public. Acesta dispune și de un filtru cu ajutorul căruia poți alege ce tip de activitate vrei să îți afișeze (îl poți seta să îți arate doar comentariile postate).

Cu ajutorul Jurnalului de Activități îți poți administra ușor toată activitatea de pe rețeaua socială, poți găsi ușor un comentariu mai vechi pe care vrei sa îl ștergi sau o anumită reacție la o postare.


3. Alege cine poate vedea ceea ce postezi pe Facebook

Facebook te lasă să alegi cine poate vedea ceea ce postezi. Atunci când faci o postare din aplicația pentru Android, în partea stângă sus, sub numele tău, găsești un meniu derulat de unde poți alege dacă vrei că postarea să fie publică, să fie vizibilă doar pentru prieteni, doar pentru familie, pentru anumite persoane selectate de tine, etc.


4. Folosește o imagine de profil animată

Facebook îți dă voie să folosești un scurt clip video pentru imaginea de profil. Atunci când vrei sa schimbi poza de profil vei observa că mai ai la dispoziție două opțiuni "Fă un clip video nou de profil" și "Selectează un clip video de profil". Dacă vrei să faci un clip nou se va deschide camera care îți va permite să înregistrezi timp de 6 secunde.


5. Prioritizează conținutul care vrei să apară mai întâi în fluxul tău

În aplicația Facebook pentru Android poți personaliza și prioritiza conținutul care este afișat în fluxul tău în funcție de preferințele și interesele tale.

Mergi la fila mai multe și apoi la Preferințe pentru Noutăți iar aici ai la dispoziție mai multe opțiuni.


6. Oprește clipurile video să ruleze automat atunci când deschizi aplicația Facebook pentru Android

Citește:

7. Adaugă un filtru pentru a înfrumuseța fotografiile pe care le postezi cu aplicația Facebook pentru Android

Când postezi o fotografie poți glisa cu degetul pe ea spre stânga sau spre dreapta pentru a adăuga diverse filtre. Pentru a îți pune creativitatea și mai mult la contribuție folosește butonul Editează și vei putea decupa fotografia, vei putea adăuga stikere, vei putea adăuga text, etc.


8. Pentru a nu mai vedea postările anumitor persoane nu le mai urmări dar rămâneți în continuare prieteni

Toți avem prieteni care distribuie conținut enervant pe Facebook sau pur și simplu fac spam postând prea mult. Dacă nu vrei să le mai vezi postările, dar vrei sa rămâneți în continuare prieteni pe Facebook, mergi pe profilul lui și alege sa nu îl mai urmărești.

Astfel, veți rămâne în continuare prieteni și îi poți accesa profilul oricând, dar fluxul tău nu va mai fi inundat de postările sale.


9. Setează ce tip de notificări vrei să primești de la aplicația Facebook, pentru a nu mai fi deranjat de cereri pentru jocuri sau notificări despre zile de naștere

Notificările de la aplicația Facebook pot fi bune, dar numai dacă sunt cele de care ai nevoie. Când ești invadat de notificări pentru a juca anumite jocuri sau pentru a spune la mulți ani la 20 de persoane pe zi, atunci va trebui să corectezi anumite setări.

În aplicația Facebook pentru Android, mergi la Setările Contului>Notificări și remediază problema notificărilor enervante.


10. Fă un backup contului Facebook înainte de a-ți șterge profilul

Citește:

11. Învață aplicația Facebook care sunt lucrurile care te interesează mai mult și care sunt postările pe care vrei sa le vezi mai întâi în fluxul tău

Instruește aplicația Facebook să îți arate doar postările pe care vrei sa le vezi.

Fluxul tău Facebook nu este o listă cronologică a tuturor postărilor de la prieteni. Este de fapt o listă creată pe baza modului în care interacționezi cu prietenii tăi și cu conținutul pe care ei îl distribuie. Dacă nu ești mulțumit de ceea ce ți se afișează, poți învăța Facebook să filtreze anumite tipuri de conținut. Când observi ceva ce nu te interesează, selectează săgeata derulantă din colțul din dreapta sus al postării și apoi "Ascunde postarea". Dacă faci asta regulat, Facebook va ști în cele din urmă ce îți place și ce nu îți place.


12. Caută inconița cu fulger pentru a încărca articole mai repede

Dacă citești articole de pe Facebook, ține cont de pictograma care afișează un fulger în partea stângă jos a acestora.

Articolele cu această pictogramă sunt articole instant care se încarcă direct în Facebook și au fost curățate pentru a fi încărcate cât mai repede posibil, fără ca o mie de imagini și anunțuri să împiedice redarea conținutului pe care chiar vrei să-l citești.


13. Folosește setările pentru Confidențialitate pentru a alege cine îți poate vedea profilul, postările, lista de prieteni, etc.

Confidențialitatea ar trebui sa reprezinte una dintre principalele griji cu privire la activitatea ta în cadrul acestei rețele sociale.

Mergi în Setările Contului>Confidențialitate și alege cine îți poate găsi și vedea profilul, cine îți poate vedea postările, cine îți poate vedea lista de prieteni, numărul de telefon, etc.


14. Editează postările deja făcute pentru a corecta greșeli sau pentru a le actualiza

Dacă ai o greșeală într-o postare sau vrei să o actualizezi cu informații suplimentare, o poți edita, indiferent de cât e de veche.

In partea dreaptă sus a oricărei postări ai o săgeata mica cu vârful în jos, de culoare gri. Aceasta va deschide un meniu de unde poți accesa "Editează postarea".


15. Salvează postări sau clipuri pentru a le putea citi mai târziu

În funcție de numărul de prieteni dar și de numărul de pagini pe care le urmărești, poți fi copleșit de cantitatea de conținut care te-ar interesa dar nu ai timp să îl citești.

Dacă găsești ceva ce vrei neapărat să citești dar nu ai timp, folosește săgeata din colțul din dreapta sus al postării și apoi selectează Salvare link / Salvare postare sau Salvează clip video


16. Modifică statusul unei relații în secret, fără ca modificarea să apară în fluxul prietenilor

Dacă profilul tău este actualizat cu relația în care te afli, după un moment neplăcut ca o despărțire sau un divorț poate că nu îți dorești că toată lumea să vada că ai schimbat statusul relației respective.

Pentru asta, atunci când faci modificarea, folosește meniul autoderulant din partea stângă sus, sub nume, pentru a schimba setările de confidențialitate, astfel încât să controlezi cine poate vedea că ai făcut modificarea.

Niciun comentariu:
Write comentarii