OnePlus 6 va fi prezentat oficial pe 16 mai la Londra



 OnePlus 6 va fi prezentat oficial pe 16 mai la Londra

Compania chineză OnePlus se află pe ultima sută de metri până la momentul prezentării oficiale a noului său vârf de gamă, OnePlus 6.

Noul telefon Android va fi dezvăluit publicului larg într-un eveniment special de presă organizat la Londra pe data de 16 mai, așa cum producătorul a anunțat deja pe Twitter. Alte două evenimente de prezentare vor avea loc și ziua următoare, pe 17 mai, în China, la Beijing, și în India, la Mumbai.

Zvonurile și scurgerile de informații de până acum au dezvăluit cam toate detaliile despre OnePlus 6. Acesta va avea un ecran AMOLED de 6.28 inch cu rezoluție de 1080x2280 pixeli, procesor  Snapdragon 845 şi 8 GB memorie RAM.



Camera foto principală va adopta modelul cu doi senzori, unul de 16MP și unul de 20MP. Camera selfie va avea o rezoluție de 20 de MP, se va păstra mufa audio de 3.5mm, portul USB va fi unul Type-C iar bateria va avea o capacitate de 3450 mAh.


Pentru evenimentul de pe 16 mai, OnePlus a rezervat 1000 de bilete pentru fani care le pot cumpăra de pe site-ul companiei la preţul de 18 euro până pe 27 aprilie.


Niciun comentariu:
Write comentarii