Imagini cu Galaxy S9 și S9+ de la producătorul de folii de vinil de tip autocolant dbrand


dbrand este cel mai cunoscut și mai apreciat producător de folii de protecție din vinil de tip autocolant, una dintre alternativele huselor de protecție clasice. Pe lângă faptul că ele nu modifică deloc forma și dimensiunile dispozitivului mobil, pe care reușesc să-l acopere cam pe toată suprafața în afară de ecran, un alt avantaj al acestor folii este disponibilitatea într-o gamă variată de culori și texturi, acoperind toate gusturile.

Protecția este foarte importantă pentru telefoane ca cele din seria Galaxy S, ele având un corp construit în mare parte din suprafețe lucioase de sticlă, care chiar dacă respectă anumite standarde de rezistență la zgârieturi (Gorilla Glass 5), nu sunt infailibile.


Producătorul dbrand nu pierde timp și deja pe site-ul lor sunt disponibile la precomandă folii într-o gamă foarte variată pentru cele două noi flagship-uri Android - Galaxy S9 și S9+ - ce vor fi prezentate oficial pe 25 februarie la MWC, la sfârșitul lunii viitoare.


Pentru asta, pe site-ul dbrand sunt disponibile machete ale ambelor telefoane pe care pot fi simulate diferitele tipuri de folii și care ne dezvăluie încă o dată designul pe care îl vor adopa cele două dispozitive.


Niciun comentariu:
Write comentarii