Google a eliminat peste 700.000 de aplicații malițioase din Magazinul Play în anul 2017

Google a eliminat peste 700.000 de aplicații malițioase din Magazinul Play în anul 2017

Google pune mare preț pe securitatea din mediul sistemului de operare Android și pentru asta mizează în primul rând pe aplicații "curate și inofensive" pe care să le livreze utilizatorilor din Magazinul Play, pe care îl descrie drept cea mai sigură sursă în acest sens.

Totuși, o parte din multitudinea de aplicații Android care populează Magazinul Play reușesc să păcălească măsurile de protecție impuse de inginerii companiei americane. Dintre acestea, Google se laudă că 99% au fost identificate și respinse înainte ca oricine să le poată instala. Acest lucru a fost posibil prin îmbunătățiri semnificative în capacitatea de a detecta abuzul - cum ar fi impersonarea, conținutul necorespunzător sau malware - prin noi modele și tehnici de AI.

În anul 2017, au fost eliminate mai mult de 700.000 de aplicații care au încălcat politicile Magazinului Play, cu 70% mai mult decât în 2016.


Eforturile pentru creșterea gradului de securitate în privința aplicațiilor Android din Magazinul Play vor continua și în 2018, făcându-se un apel și mai consistent la inteligența artificială și tehnici de identificare a aplicațiilor malițioase bazate pe AI.

În anul 2017 Google a unificat toate funcțiile de securitate Android sub egida Google Play Protect. Acesta scanează aplicațiile înainte de a fi descărcate din Magazinul Play pentru a se asigura că respectă toate regulile și nu sunt malițioase. De asemenea, Play Protect "supraveghează" aplicațiile în timp ce rulează pe telefoanele Android pentru a detecta un eventual comportament suspect.

Niciun comentariu:
Write comentarii