OnePlus 5 a fost prezentat oficial: cameră principală duală, procesor Snapdragon 835, design asemănător cu IPhone 7, dar mai subțire, și baterie de 3300mAh



Așa cum era planificat pentru astăzi, compania chineză OnePlus și-a prezentat oficial noul flagship denumit OnePlus 5 cu care va defila pe scena telefoanelor inteligente Android în anul 2017.

Primul lucru care iese în evidență când arunci prima privire telefonului este designul foarte asemător cu Iphone 7. Design metalic, cu cameră duală și bliț poziționate identic, cu inserții de plastic pentru antene după același model, etc.


Cu toate acestea, OnePlus 5 este cel mai subțire telefon lansat până acum de compania OnePlus, masurând doar 7,25 mm iar per total, designul arată destul de bine.

Specificații:

  • Ecran: Afișaj AMOLED Full HD de 5,5 inch
  • Cameră principală duală: 20MP (f / 2,6) + 16MP (f / 1,7)
  • Cameră frontală: 16MP
  • Memorie: 6 GB sau 8 GB de memorie RAM; 64GB sau 128GB UFS 2.1 memorie de stocare
  • Chipset: Qualcomm Snapdragon 835
  • Baterie: 3.300mAh cu Dash Charge
  • Dimensiuni: 152,7 x 74,7 x 7,25 mm, 153 g
  • Software: Android 7.1.1 Nougat cu OxygenOS
  • Conectivitate: Bluetooth 5.0, NFC
  • Alte caracteristici: port USB Type C, senzor de amprentă digitală, glisor de alertă, mufă audio de 3.5mm
Camera foto principală de tip dual este lăudată ca fiind cea mai bună pe care a produs-o OnePlus vreodată. Setarea duală a camerei oferă capabilități de zoom real, iar senzorul secundar de 16MP are o deschidere mare de f/1,7 pentru a oferi o experiență excelentă și o profunzime mai mare a câmpului. Diafragma f/2.6 a senzorului 20MP este suficientă pentru unghiuri mai largi.

Senzorul suplimentar de 20MP permite în modul portret reproducerea unui efect bokeh cu fundal neclar, păstrând în același timp fețele clare. Acest senzor ajută și la accelerarea autofocusului cu până la 40%.

Bateria are o capacitate decentă de 3.300 mAh, cu 300mAh mai mult decât OnePlus 3, dar cu 100mAh mai puțin decât OnePlus3T. Chipset-ul Snapdragon 835 ar trebui în același timp să consume cu 20% mai puțină energie, iar tehnologia de încărcare rapidă Dash Charge este prezentă ca și pe modelul anterior, promițând o zi întreagă de viață a bateriei cu doar o jumătate de oră de încărcare.

Pe lângă procesorul Snapdragon 835, OnePlus 5 aduce până la 8 GB de memorie RAM pentru multitasking nelimitat și memorie de stocare mai rapidă de tip UFS 2.1, cu 64 GB sau 128 GB și fără slot microSD. Modelul de 64 GB vine cu memorie RAM de 6 GB iar cel de 128 GB cu 8 GB memorie RAM.

Sistemul de operare este, bineînțeles, Android 7.1 Nougat cu interfața OxygenOS.

Cu ocazia prezentării nu s-au spus prea multe despre ecran, acesta fiind același de pe OnePlus 3T, cu tehnologie AMOLED de 5,5 inch cu rezoluție de 1080p.

OnePlus 5 este disponibil în culorile Midnight Black și Slate Grey.

Apropo, jack-ul pentru căști de 3,5 mm este încă prezent.

Telefonul suportă 34 de benzi de rețea, sugerând dorința companiei de a construi un flagship pentru întreaga lume.

OnePlus 5 va fi disponibil online pe oneplus.net începând cu data de 27 iunie, la prețul de 500 de euro.



Niciun comentariu:
Write comentarii