Huawei Watch 2 a fost prezentat oficial - are GPS, Android Pay și o versiune cu LTE


Huawei a prezentat astăzi, în cadrul aceluiași eveniment în care au fost prezentate telefoanele P10 și P10 Plus, ceasul inteligent Huawei Watch 2.

Diferențele față de modelul precedent (Huawei Watch) sunt destul de mari, atât sub aspectul design-ului cât și sub aspectul dotărilor și versiunilor disponibile.

Huawei Watch 2 va fi disponibil într-o versiune obișnuită, o versiune Classic dar și una specială - Porsche Design.


Specificații:

  • Dimensiuni: 48.9 x 45 x 12.6mm
  • Greutate: Watch 2 Bluetooth: 40g, Watch 2 LTE: 42g, Watch 2 Classic: 47g
  • Ecran: Amoled de 1.2 inch cu rezoluție de 390x390 pixeli și densitate de 326ppi
  • Sticlă: Corning Gorilla Glass
  • Procesor: Qualcomm Snapdragon Wear 2100
  • Memorie de stocare: 768MB
  • Memorie RAM: 4GB
  • Certificări: IP68 pentru rezistență la apă și praf
  • Senzori: accelerometer, gyroscope, barometer, heart rate, ambient light, geomagnetic, capacitance
  • Baterie: 420mAh ce asigură 2 zile de utilizare normală și 10 ore în modul GPS
Evident, indiferent de versiune, Huawei Watch 2 va rula ca sistem de operare Android Wear 2.0, va avea un Play Store de sine stătător și toate celelalte funcții introduse de această ultimă versiune, publicată de Google de curând.

Prețul va începe de la 329 de euro și va varia în funcție de versiune. Ceasul va fi disponibil din martie în câteva tări din Europa (din păcate nu în România) iar din aprilie va fi disponibil și în SUA, urmând ca ulterior să fie disponibil în cât mai multe țări.

Sursa: Huawei

Niciun comentariu:
Write comentarii