EXCLUSIVITATE - Specificațiile AllView X4 Soul dezvăluite pentru GrigDroid.ro înainte de lansare


Atenție, imaginea de mai sus nu este una reală, însă se apropie foarte mult de ceea ce va fi următorul model din seria Soul pe care compania brașoveană AllView îl va prezenta curând sub denumirea X4 Soul.

Citește și:

GrigDroid.ro a obținut în premieră informații detaliate despre specificațiile tehnice ale dispozitivului de la o sursă considerată de încredere, ce și-a dat acordul pentru publicarea acestora sub condiția păstrării anonimatului său.


Astfel, AllView X4 Soul se va prezenta ca un model superior precedentului, atât la capitolul design cât și în ceea ce privește dotarea hardware.

Se zvonea deja că telefonul va avea o cameră principală duală iar acest aspect se confirmă. Cele două camere vor fi poziționate vertical, una deasupra celeilalte, și vor avea rezoluții de 13MP+5MP și capacitate de a filma 1080p@30fps. Camera selfie secundară va fi de asemenea una cu rezoluție mare de 13MP.

Celelalte dotări hardware ale telefonului se prezintă după cum urmează:
  • dual SIM
  • ecran IPS LCD de 5.5 inch, cu rezoluție 1080x1920, protejat cu sticlă Gorilla Glass 4
  • chipset Mediatek MT6755 Helio P10, cu procesor octa-core (4x2.0 GHz Cortex-A53 & 4x1.0 GHz Cortex-A53)
  • GPU Mali-T860MP2
  • microSD de până la 256GB
  • 4GB memorie RAM
  • 64GB memorie internă pentru stocare
  • baterie Li-Ion de 3000 mAh care foarte probabil va fi capabilă de încărcare rapidă
  • radio FM
  • microUSB 2.0

AllView X4 Soul va fi dotat cu un scanner pentru amprente care cel mai probabil va fi poziționat pe partea din față ca în cazul Samsung (este posibil totuși să vină montat pe partea din spate) dar și cu senzorii nelipsiți ca accelerometer, senzor de proximitate, etc.

La capitolul design mai știm că acesta va fi unul de tip unibody metalic, butoanele power și cele de volum vor fi poziționate pe latura din dreapta, în timp ce pe latura stângă în partea de sus își are locul sertarul pentru SIM-uri. Va fi dotat și cu mufă jack de 3.5mm, poziționată pe latura de sus.

Niciun comentariu:
Write comentarii