Samsung a brevetat un nou telefon cu decupaj de tip breton în ecran, în stilul iPhone X




Inserția de tip breton în ecranul telefoanelor, introdusă de iPhone X, a devenit destul de nepopulară în rândul utilizatorilor Android, odată cu preluarea ei și pe acest tip de dispozitive inteligente, în principal pentru că inspiră lipsă de originalitate dar și pentru că mulți dintre ei pur și simplu nu o plac din punct de vedere estetic.

Populară sau nu, o astfel de inserție în partea superioară a ecranului, unde se ascund o serie de senzori și camera foto secundară, duce la un aspect screen-to-body mai mare, iar asta s-a dovedit a fi pentru sud-coreenii de la Samsung o preocupare mai veche, încă de la lansarea Galaxy S8, căruia i-au îngustat destul de mult muchiile de deasupra și de dedesubtul ecranului.


După ce "bretonul" a fost adoptat de mai mulți producători de telefoane Android, iată că acum și Samsung brevetează un astfel de design, minimizând astfel aproape complet toate cele patru margini din jurul ecranului.

Muchia de jos dispare aproape complet și tot acolo ecranul pare să fie puțin curbat. Observând schițele dezvăluite astăzi, se mai remarcă o cameră foto duală pe partea din spate a dispozitivului, dar și păstrarea unor elemente ca portul USB Type-C și jack-ul audio de 3.5 mm.

Niciun comentariu:
Write comentarii