Huawei P20 Lite a apărut la precomandă în Polonia la prețul de 380 euro, cu livrare din 26 martie



Huawei P20 Lite a apărut la precomandă în Polonia la prețul de 380 euro, cu livrare din 26 martie

Huawei P20 Lite a fost deja listat la precomandă de un retailer local din Polonia, pe site-ul x-kom.pl, la prețul de 1599 de zloți polonezi (380 €). Precomenzile se vor livra începând cu data de 26 martie și se oferă cadou un cântar inteligent.

Din informațiile de până acum era de așteptat ca noul telefon Android să fie prezentat oficial pe 27 martie, împreună cu modelele P20 și P20 Pro, dar fie a existat o schimbare de planuri de ultimă oră, fie retailerul respectiv a vrut cu orice preț să fie primul care îl comercializează. 

Specificațiile nu sunt o surpriză și confirmă zvonurile din ultimele săptămâni. Huawei P20 Lite are un ecran LCD IPS de 5.84 inch, cu rezoluție de 2284x1080 pixeli și un chipset Kirin 659. Are 4GB memorie RAM, 64GB memorie de stocare și o cameră selfie de 16 megapixeli.


Telefonul rulează Android 8.0 Oreo cu interfața EMUI 8.0 și are o cameră duală cu un senzor principal de 16MP și un modul de detectare a adâncimii de 2MP, pentru portrete. Mai dispune de un scanner pentru amprente, port USB Type-C, jack audio și de o baterie de 3000 mAh.





Niciun comentariu:
Write comentarii