Primele imagini de presă cu Galaxy S9 și S9+ confirmă diferențele mici de design față de Galaxy S8




Cu o lună înainte de prezentarea oficială, VentureBeat publică prima imagine despre care se crede că ar fi o imagine de presă oficială a celor două noi flagship-uri Samsung Galaxy S9 și Galaxy S9+.

Evan Blass, aka @evleaks, este una dintre sursele de încredere din acest domeniu așa că, acordându-i creditul și încrederea câștigate de-a lungul timpului, luăm imaginea ca atare și ne îndreptăm atenția spre detalii.

După cum se poate remarca, Galaxy S9 și S9+ rămân în mare măsură neschimbate atunci când vine vorba de partea frontală și ecran, Samsung folosind același Infinity Display cu margini și colțuri curbate de pe gama Galaxy S8, dar cu rame ușor mai înguste de data asta, mai ales în partea de jos.


Despre cele două telefoane știm că vor avea ecrane de 5.8 inch, respectiv de 6.2 inch, memorie RAM de 4GB, respectiv 6GB, și memorie de stocare de 64GB, respectiv 128GB. Ambele vor folosi procesoare Snapdragon 845 sau Exynos 9810, în funcție de zona în care se comercializează.


Spre deosebire de modelul standard, Galaxy S9+ va avea o cameră principală duală, cu doi senzori așezați unul sub celălalt pe verticală iar sub iei va fi poziționat și scannerul de amprente, pentru o accesare mai ușoară. Aceasta este principala modificare de design, însă deocamdată ne lipsesc imaginile cu partea din spate a celor două telefoane.

Ambele telefoane vor avea o cameră foto principală cu diafragmă variabilă de f/1.5 - f/2.4, ca la aparatele foto DSLR, ceea ce ar fi o premieră pe scena smartphone-urilor.

Telefoanele vor fi anunțate la MWC pe data de 25 februarie și vor fi puse în vânzare începând cu 16 martie, așa cum afișează și ecranele telefoanelor din imaginea noastră.


Niciun comentariu:
Write comentarii