Iată o primă fotografie cu un prototip OnePlus 5. Se confirmă camera principală duală




În amalgamul de informații contradictorii din ultima perioadă, ba cu privire la prezența sau nu a unei camere principale duale, ba cu privire la prezența a 6GB sau 8GB memorie RAM, se mai face un pic de lumină astăzi.

O fotografie de o calitate foarte bună ne prezintă telefonul OnePlus 5, de fapt, potrivit sursei, este doar un prototip, privit din partea din spate. Vă atrag atenția, pentru că asta face și sursa, cu privire la fatul că, fiind vorba de un prototip, designul ar mai putea suferi modificări până se va ajunge la varianta finală.


Așadar, cel mai evident în imagine este faptul că telefonul este dotat cu o cameră principală duală cu cei doi senzori poziționați vertical, cu blițul sub ei iar un pic mai jos este poziționat logo-ul OnePlus. Designul aduce foarte mult cu cel al telefoanelor Oneplus 3 și 3T, fiind vorba de o construcție metalică unibody. Chiar și culoarea amintește de OnePlus 3T

Pe lateral dreapta avem butonul power iar pe partea stânga sunt poziționate butoanele de volum și butonul pentru comutare în modul silențios.

Pentru că pe partea din spate nu observăm prezența vreuni scanner pentru amprente, deducem că acesta va fi poziționat tot pe partea din față, sub ecran, și eliminăm totodată eventuale speranțe pentru un ecran “bezel-less”.

Mai rămâne de văzut dacă OnePlus 5 va veni cu 8GB memorie RAM sau dacă se va limita la 6GB ca pe OnePlus 3/3T și dacă vom avea și o cameră selfie duală. Cu privire la procesor, pare destul de sigur că va fi un Snapdragon 835.


Niciun comentariu:
Write comentarii