Ce este un cod QR și cum poate fi citit cu un telefon Android

cod QR, Android

Un cod QR este un cod care poate fi citit de dispozitive electronice, format dintr-o serie de pătrate negre și albe, utilizate în mod obișnuit pentru stocarea adreselor URL sau a altor informații, un cod destinat citirii de către telefoanele inteligente prin intermediul camerelor foto cu care sunt dotate.

Potrivit Wikipedia, codul QR este o gamă de standarde de codare cu formă de bare bidimensionale (cod matrice). Primul astfel de standard a fost creat în 1994 de către compania japoneză Denso Wave. QR este o prescurtare din engleză de la quick response („răspuns rapid”).

Sigur ai văzut aceste mici pătrățele pixelate în culori alb-negru pe panouri publicitare, în anunțurile din reviste și mai ales pe ambalajele produselor. Deblocarea conținutului acestora poate partaja informații de contact sau parole Wi-Fi sau poate direcționa pe un site web.


Codul QR este o versiune mai inteligentă a binecunoscutului cod de bare. Dispozitivele inteligente pot citi codurile QR mai repede decât codurile de bare, iar codurile QR pot stoca mai multe date într-un spațiu mai mic.

Pentru majoritatea dintre noi, motivul principal pentru utilizarea codurilor QR este obținerea unei legături web pentru a afla mai multe informații despre ceva sau pentru a obține o parolă ori o indicație. Scanezi codul și informațiile ar trebui să apară în browserul web. 

Codurile QR au devenit un instrument vital de marketing și sunt un instrument indispensabil pentru o afacere, o companie. Caracteristicile suplimentare oferite de generatoarele de cod QR moderne fac codurile potrivite pentru a ajunge la clienții potențiali, aplicându-le logo-uri sau alte elemente de personalizare

Iată un cod QR care atunci când este scanat te va conduce pe pagina principală a blogului GrigDroid.ro:
qr_code_grigdroid.ro
Codul QR pentru GrigDroid.ro

"QR & Barcode Scanner" este cea mai bună aplicație Android pentru a scana coduri QR

Există mai multe aplicații Android pentru scanarea codurilor QR dar, QR & Barcode Scanner este cea mai bună în opinia mea.

QR & Barcode Scanner

QR & Barcode Scanner

Aplicația este compatibilă cu orice telefon Android care dispune de o cameră foto și de o conexiune la internet pentru a afișa informațiile.

QR & Barcode Scanner este o aplicație foarte rapidă și scanează atât coduri QR cât și coduri de bare. Aplicația este extrem de ușor de folosit, doar îndrepți camera spre codul QR sau codul de bare pe care vrei să îl scanezi iar aplicația îl va detecta automat și îl va scana. Nu este nevoie să apeși vreun buton, să faci poză sau să ajustezi nivelul de zoom.


QR & Barcode Scanner poate să scaneze și să citească toate tipurile de coduri QR și coduri de bare inclusiv text, URL, ISBN, produse, contacte, calendar, email, locație, Wi-Fi și multe alte formate. După scanarea și decodarea automată a conținutului, utilizatorului îi sunt oferite doar datele cele mai relevante pentru fiecare cod QR sau cod de bare individual iar acesta poate să aleagă acțiunea adecvată.

Versiunea gratuită a aplicației afișează reclame care pot fi eliminate prin achiziționarea versiunii pro ce le elimină cu prețul unei sume modice.

Aplicația poate fi descărcată gratuit din Magazinul Play aici:


Poți să îți creezi rapid și gratuit propriul cod QR aici:

ATENȚIE! Există și riscuri în folosirea codurilor QR

Pot exista coduri QR care direcționează către software rău intenționat care ar putea accesa aparatul foto sau datele personale ori alte funcții ale telefonului. În Rusia, o înșelătorie cu cod QR a făcut ca telefoanele să trimită mesaje SMS cu suprataxă. Codurile QR rău-intenționate pot fi lipite peste cele originale pe postere, afișe, reclame sau chiar pe ambalajele unor produse.

Niciun comentariu:
Write comentarii