Xiaomi Mi Mix 2 va avea chipset Snapdragon 835 și 6GB de memorie RAM



După ce au rupt gura târgului cu designul modelului Mi Mix, chinezii de la Xiaomi au luat decizia corectă și au decis că acesta va avea un succesor care se va numi simplu Xiaomi Mi Mix 2.

Despre telefonul Android Xiaomi Mi Mix 2 au tot circulat zvonuri și informații neconfirmate încă oficial, iar acum primim ceva informație în plus.


Telefonul a fost listat pe GFXBench unde se pare că ar fi fost testat cu o configurație incluzând specificații ca chipset Snapdragon 835, 6GB de memorie RAM și sistem de operare Android Nougat (versiunea 7.1.1).

Zvonurile mai indică printre dotările acestui nou telefon şi capacitate de stocare internă de 128 GB sau 256 GB, o cameră foto principală duală de 19MP + 13MP şi un ecran de tip AMOLED cu o diagonală de 6.4 inch. Ecranul va avea o rezoluţie de 2540x1440 pixeli, iar bateria va avea o capacitate de 4500 mAh. 


Sursa - Via

Niciun comentariu:
Write comentarii